top of page

Cristi Lavin a publicat roman, poezie, eseu, teatru, scenariu de film

De acelaşi autor

Unde să stai la taifas, dacă nu pe Internet, cu un ceai cald şi o lămâie, sperând să întâlneşti un interlocutor interesant,  la fel cum naufragiaţii speră  să vadă un vapor.  Cred că Dumnezeu ne caută cu Google şi nu ne găseşte, căci e imposibil să-mi imaginez că, dacă ar fi ceva de găsit,      n-aş fi găsit eu înaintea Lui.

Aş vrea să vă invit în turnul meu de fildeş,  dar stau cocoţat în vârful acestuia, iar liftul s-a stricat. De fapt, locuiesc la parterul unei vile în centru şi aş putea avea în fiecare zi casa plină de prieteni, căci cu această filozofie am pornit la drum. Dar distanţa psihologică dintre mine şi ceilalţi m-a făcut să înţeleg că apropierea fizică nu e decât un camuflaj al înstrăinării. Nu trebuie să fii existenţialist, ca să înţelegi că ai fost păcălit!

Singurul remediu pe care l-am găsit a fost să scriu această carte. Sper să nu fie doar un "placebo"! Deşi, la o adică, m-ar bucura să fie şi atât!

C r i s t i  L a v i n

bottom of page